Noutati

si articole
Drumul secret către Comana – un alt fel de evadare cu biclele

Drumul secret către Comana – un alt fel de evadare cu biclele

Pentru iubitorii de MTB și, mai ales, pentru cei care apreciază traseele frumoase prin al nostru Bărăgan, există o soluție fără trafic, fără zgomot și plină de vegetație. Iar în luna septembrie, când căldura nu mai este atât de intensă, iar vegetația are acel verde aprins, peisajele sunt mult mai atrăgătoare. Așadar, vă invităm într-o nouă aventură marca Cycling Adventure in CBC area în perioada 7 – 10 septembrie ce va avea ca destinație Parcul Natural Comana din județul Giurgiu.

Odată ajunși în Parcul Comana recomandăm să pedalați prin pădure, să explorați arborii seculari de acolo și să mergeți la punctele de observație puse adânc în deltă.

Traseul are o dificultate până la medie și leagă câteva dintre cele mai frumoase zone ale Parcului Natural Comana. Este cuprins între Balta Comana (a doua deltă a României) și platoul cu păduri de stejari din terasa Dunării, traversând trei trupuri de pădure ce includ două rezervații. Se desfășoară pe drumuri forestiere pietruite (65%), nepietruite (15%) și pe drumuri publice asfaltate (20%).

 

Grup țintă:

Se recomandă familiilor, amatorilor de ciclism, iubitorilor de natură, indiferent de vârstă, gen sau domeniu de activitate, care dețin sau utilizează o bicicletă tip MOUNTAIN BIKE.

Recomandări pentru participanți:

- Să utilizeze echipament vestimentar outdoor și de protecție adecvat pentru cursă tip pădure+asfalt, bicicletă MOUNTAIN BIKE;

- să aibă la ei 1 - 2 litri de apă pentru hidratare;

- condiție fizică medie, stare de sănătate bună, fără restricții la efort ponderat;

- să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice.

 

Notă:

- fiecare participant răspunde personal și individual de respectarea regulilor privind siguranța rutieră!

 

Puncte de interes turistic:

- Mănăstirea Comana, Valea Hoților, Rezervația de bujor „Padina Tătarului”, Rezervația de ghimpe „Oloaga Grădinari”, Fântâna cu Nuc, Complexul turistic Casa Comana.

Enjoy!

UE RO GOV INTERREG