Despre proiect

„Danube on 2 wheels” se dorește a fi un proiect pilot prin crearea pachetelor cicloturistice. Practic, scopul proiectului este se pună bazele dezvoltării lor pe viitor, prin organizarea de evenimente de ciclism de masă, cu caracter permanent, pentru amatorii de sporturi și de activități recreaționale, în vederea promovării durabile a patrimoniului natural în zona transfrontalieră România – Bulgaria, prin ecoturism.

Proiectul „Danube on 2 wheels” vizează dezvoltarea turismului în zona transfrontalieră româno-bulgară, pe cursul Dunării, exploatând potențialul natural al ariei, prin promovarea unui mediu ecologic, prietenos și sănătos și a unui climat curat pentru cetățeni și oaspeți, în condițiile conservării valorilor culturale și naturale, asigurând dezvoltarea regională durabilă, precum și oportunități pentru practicarea turismului „verde” în regiune.

Proiectul „Danube on 2 wheels” este implementat în parteneriat de către trei organizații non-guvernamentale din România și Bulgaria, după cum urmează:

Beneficiarul principal - Liderul de proiect: Asociația AISSER Călărași

  • Persoană de contact - Andrei Ștefan STOIAN, președinte
  • Adresă: Bulevardul Republicii, nr. 50B, Călărași, România
  • Telefon: 0371/015.145
  • E-mail: office@aisser.ro
  • Website: www.aisser.ro
  • Cont Facebook: www.facebook.com/AISSERCalarasi/

Scopul Asociației este de a conduce proiecte ce contribuie la dezvoltarea economică, socială, educațională, culturală, ecologică și turistică în comunitatea locală și regională, în special în zona Dunării de Jos și să susțină toate formele de cooperare economică și socială, multiculturală, sportivă între cele două țări vecine, România și Bulgaria.

Beneficiarul 2 - Asociația „Sport for you and me” („Sport pentru mine și pentru tine”) Vidin

  • Persoană de contact: Stanislav Sashev Stoichkov, președinte
  • Adresă: Strada „Arda”, nr. 8, Kula, Vidin, Bulgaria
  • Telefon: +359888152905/+35929202010
  • E-mail: sport_kayak@abv.bg
  • Website: www.sportzatebimen.com

Asociația „Sport for me and you” are ca domeniu de activitate dezvoltarea, validarea și promovarea sporturilor practice. Asociația promovează cooperarea la toate nivelurile: transfrontalier, regional, interregional, transnațional și local. De asemenea promovează dezvoltarea inteligentă, sustenabilă și incluzivă, precum și protejarea identității transfrontaliere. Asociația dezvoltă competiții sportive și organizează evenimente pilot pentru promovarea îmbunătățirii capacității de conservare și utilizare durabilă a patrimoniului natural, istoric și cultural inlcusiv în regiunile transfrontaliere.

Asociația „Sport for me and you” a câștigat experiență profesională prin implementarea a 10 proiecte ce au avut ca obiectiv promovarea sportului. Totodată, a organizat evenimente care stimulează creșterea incluzivă și dezvoltarea durabilă a regiunilor rurale. De asemenea a fost implicată în realizarea de schimburi de experiență între tineri și de workshopuri ce au avut ca scop încurajarea unui stil de viață sănătos și promovarea resurselor patrimoniului natural. Clubul sportiv va susține activitățile proiectului prin oferirea de sportivi profesioniști și canotori pentru a sprijini concurența atractivă în zona transfrontalieră. Clubul este înregistrat în Registrul Național al Organizațiilor Sportive și membru al Federației Bulgare de Canoe și al Federației Bulgare de Culturism.

Beneficiarul 3 – Asociația Club Sportiv ACTIS

  • Persoană de contact: Daniel Bănățeanu, președinte
  • Adresă: Bulevardul Republicii, nr. 50B, Călărași, România
  • Telefon: 0722/468.038
  • E-mail: office@actisclub.ro
  • Website: www.actisclub.ro

Asociația Club Sportiv ACTIS s-a constituit în anul 2015, având ca scop organizarea și administrarea de activități sportive și recreative, promovarea sportului, practicarea acestora de către membrii săi și de toate categoriile de vârstă a amatorilor de mișcare, precum și participarea la activități și competiții sportive.

Practic, asociația își propune să dezvolte o cultură sportivă de masă și să dezvolte proiecte bazate pe experiență și pe distracție, în care persoanele care participă la evenimente, de la copii la tineri, părinți și bunici, chiar să poată face sport, nu doar să audă despre beneficiile sale.

Descrierea proiectului

Proiectul „Danube on 2 wheels”, cod ROBG 277, este finanțat în cadrul programului INTERREG 5-A România - Bulgaria, Apelul 3, în cadrul Axei 2 – „A Green Region” („O regiune verde”).

Grupul țintă al proiectului

Grupul țintă al proiectului este reprezentat atât de cicliștii amatori, cât și cei profesioniști, entuziaști, pasionați de biciclete (tineri, adulți, familii, persoane cu dizabilități).  

Ciclismul este un sport practicat de un număr tot mai mare de persoane, indiferent de vârstă și de poziție socială. Este o formă de turism de agrement care produce multe rezultate pozitive: este ecologic, promovează un stil de viață sănătos și utilizează mijloace de transport cu costuri reduse.

Ca un produs turistic important, ciclismul este, de asemenea, interesant din punct de vedere economic. Un număr din ce în ce mai mare de turiști autohtoni și străini optează pentru vacanțe active, ceea ce determină o creștere a cererii de pachete integrate cicloturistice.

Cei ce se încumetă să parcurgă unul dintre traseele noastre cu bicicleta, cu siguranță vor fi încântați și nu vor regreta decizia luată. Vor avea parte de experiențe inedite și peisaje mirifice, își vor reîncărca bateriile, alimentându-se cu energie pură, pozitivă de la natură.

Așadar, proiectul „Danube on 2 wheels” este dedicat următoarelor categorii de persoane:

  • cei care înțeleg descoperirea imperioasă a naturii, prin mijloace directe;
  • cei care au nevoie de aer proaspăt și puțin dinamism în viața lor;
  • cei care nu se sperie de aventură, neprevăzut, necunoscut;
  • cei care aleg să trăiască frumusețea locurilor sălbatice direct prin filtrele propriilor simțuri;
  • cei care pot renunța la telefoanele mobile, laptop-uri, în detrimentul socializării reale, inspirării aerului curat, admirării naturii în toate formele ei;
  • cei temerari, dar și cei care abia acum încumetă să se încumete...

În vederea strângerii unui număr cât mai mare de participanți la evenimentele cicloturistice, au fost achiziționate echipamente sportive, ce se adresează participanților începători sau profesioniști, familiilor cu copii, precum și persoanelor cu dizabilități. 

Durata proiectului - 18 luni - august 2018 - februarie 2020       

Locul de implementare a proiectului

Locul de implementare a proiectului este reprezentat de întreaga regiune transfrontalieră România – Bulgaria:

  • șapte județe din România: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța;
  • opt districte din Bulgaria: Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich.

„Danube on 2 wheels” este un proiect cu un scop ambițios, bine definit: așezarea țărmurilor României și Bulgariei, legate de granița naturală a fluviului Dunărea, pe harta internațională a cicloturismului.

Obiectivul principal al proiectului

Obiectivul principal este crearea unui nou produs turistic integrat destinat turiștilor amatori de aventuri - trasee de cicloturism pentru începători, avansați, familii și persoane cu dizabilități -, cu scopul de a facilita o utilizare mai bună a potențialului turistic comun.

Totodată, noile produse turistice vor sprijini dezvoltarea durabilă a regiunii din punct de vedere economic, cultural și social.

Obiectivele specifice ale proiectului

Achiziția de echipamente specifice pentru realizarea traseelor cicloturistice și organizarea curselor de ciclism:

  • biciclete pentru începători și avansați;
  • biciclete de trakking și mountain bike;
  • biciclete pentru copii;
  • biciclete pentru persoane cu dizabilități;
  • accesorii pentru siguranță;
  • autovehicule pentru transport materiale logistică eveniment sportiv.

Organizarea de acțiuni pilot

Prin proiect au fost create trei noi produse cicloturistice integrate destinate expedițiilor pe asfalt, off road și expedițiilor de agrement pentru începători, avansați, familii și persoane cu dizabilități. 

Vor fi organizate în zona transfrontalieră, atât în România, cât și în Bulgaria, acțiuni pilot pentru pachetele turistice oferite prin proiect. Evenimentele vor fi de mai multe tipuri, de o zi pentru cicliștii începători și de două - trei zile pentru cicliștii profesioniști.  În cadrul acestor evenimente vor fi asigurate servicii de cazare și masă pentru participanți (Atenție! Serviciile de cazare și masă vor fi asigurate în limita plafonului stabilit prin proiect).

În total vor fi organizate 12 acțiuni pilot în zona eligibilă a programului, utilizând echipamentele sportive achiziționate, pentru a promova noile produse turistice:

  • 4 excursii experimentale de aventură cu bicicletele pe asfalt (durată excursie: 3 zile);
  • 4 excursii experimentale de aventură cu bicicletele off road (durată excursie: 3 zile);
  • 2 excursii experimentale pentru familiile cu copii (durată excursie: 3 zile);
  • 2 excursii experimentale pentru persoanele cu dizabilități și asistenții lor personali (durată excursie: 3 zile).

Rezultatele așteptate ale proiectului:

  • produse turistice integrate care se concentrează pe atragerea, în weekenduri și concedii, a turiștilor reprezentați de familii, grupuri de prieteni și colegi, amatori de aventuri. De asemenea, produsele turistice vor fi destinate copiilor, precum și persoanelor cu dizabilități;
  • trei noi produse cicloturistice integrate destinate expedițiilor pe asfalt, off road și expedițiilor de agrement pentru începători, avansați, familii și persoane cu dizabilități;
  • 2 strategii/studii de îmbunătățire a utilizării durabile a patrimoniului natural și cultural:
    • 1 strategie comună pentru identificarea traseelor turistice pe Dunăre și explorarea patrimoniului natural și cultural. Strategia include resurse specifice pentru promovarea și dezvoltarea turismului natural (parcuri naționale și naturale, izvoare termale, păduri și zone cu o frumusețe naturală deosebită etc.) și a turismului cultural (clădiri de patrimoniu cu valoare unică, situri arheologice, monumente istorice și de artă, festivaluri etc.);
    • 1 strategie comună pentru promovarea produselor turistice integrate, inclusiv a atractivității zonei transfrontaliere vizate prin proiect. Strategia conține: o rețea de promovare a produselor turistice integrate, participarea la târgurile naționale de turism atât în România, cât și în Bulgaria, pentru promovarea produselor turistice integrate;
  • materiale promoționale (roll-up, pliante, broșuri, agende, pixuri eco, memory-stick-uri, brelocuri);
  • website pentru promovarea produselor turistice integrate;
  • aplicație mobilă pentru ca cei interesați să acceseze direct de pe telefonul mobil traseele cicloturistice din aria eligibilă a proiectului, aflând informații utile cum ar fi: instrucțiuni privind traseul, poze de pe traseu, locuri de cazare, zone campare, restaurante, popasuri etc.;
  • promovare pe rețelele de socializare (Facebook și Instagram);
  • hartă interactivă unde pot fi vizualizate într-un mod interactiv traseele turistice realizate, ce va fi legată direct de pagina web de prezentare și aplicația de mobil;
  • 12 acțiuni pilot în zona eligibilă a programului, pe care le găsiți detaliate mai sus.
  • 2 puncte de informare cicloturistice, câte unul pe fiecare parte a graniței
  • 5,600 cazări peste noapte în regiune
UE RO GOV INTERREG