Descoperă Cazanele Dunării și statuia lui Decebal – cea mai înaltă sculptură în munte din Europa
Zona Cazanelor Dunării, locul unde Carpații îmbrățișează Dunărea, este o destinație deosebită cicloturistică în orice sezon al anului, chiar și acum, toamna, când peisajul devine cu totul special. Cazanele Dunării îmbracă veșminte multicolore și oferă o priveliște de vis, care se poate admira printr-o plimbare cu bicicleta în zonă.
Nu ai cum să ajungi în zona Cazanelor Dunării fără să admiri una dintre cele mai importante obiective turistice ale României - Chipul lui Decebal.
Basorelieful are o înălțime de 55 de metri și este situat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova.
Ceea ce puțini turiști cunosc este că lucrările la obiectivul turistic nu sunt finalizate, statuia fiind făcută doar în proporție de 60%.
Lucrările au fost efectuate între 1994 și 2004 și nu au fost deloc ușoare. 12 alpiniști, conduși de Florin Cotarcea, au muncit, zi de zi, timp de 10 ani. La locul în care s-a realizat sculptura se poate ajunge doar cu barca, motiv pentru care nu s-au putut folosi utilaje grele. Alpiniștii își cărau în spate uneltele și se cățărau până la schelă, într-o zonă plină de vipere.
Acum câțiva ani, Florin Cotarcea spunea că „statuia (...) este departe de a fi gata. E o lucrare care se vede bine de la distanță, de aproape nu se vede nimic. Nu este gata. (...) Condițiile de muncă nu au fost ușoare. A fost greu accesul cu materiale. Stânca a avut fisuri, a trebuit să le cimentăm, betonul și toate materialele le-am urcat pe brațe”.
Cazanele Mari și Mici, despărțite de bazinul Dubova, reprezintă o porțiune din defileul Dunării, cuprinsă între gurile de vărsare a râurilor Plavișevița și Ogradena, care au o lungime totală de 9 km. Apa se strecoară prin defileul străjuit de pereții stâncoși înalți de până la 75 m deasupra apei, care sugrumă fluviul la cazane, îngustându-l până la 230 m. Înainte să fie ridicată hidrocentrala de la Porțile de Fier, aici Dunărea curgea învolburată, pe partea îngustă înregistrând debite foarte mari, formând cataracte în care apele păreau că fierb ca în niște cazane uriașe.
Cazanele Mari și Mici formează împreună cele mai frumoase trasee turistice din zona Dunării. Aici poți admira, pe lângă Chipul lui Decebal, Tabula Traiana, Cetatea Trikule, ridicată în sec. al XV-lea, peșterile Ponicoava și Veterani și, bineînțeles, Mănăstirea Mraconia.
Cazanele reprezintă destinația perfectă pentru pasionații de ciclism, pentru a petrece câteva zile de relaxare activă, pe două roți. Ajuns aici poți face de asemenea drumeţii în Parcul Naţional „Porţile de Fier“, plin de zone de belvedere, plimbări cu barca pe Dunăre și, desigur, partide de pescuit.
Pentru a vizita aceste obiective, am pregătit pentru tine mai multe trasee superbe de bicicletă în zonă:
- https://www.danubeon2wheels.eu/trasee/traseu-eselnita-pregheda
- https://www.danubeon2wheels.eu/trasee/traseu-orsova-ciucaru-mare
- https://www.danubeon2wheels.eu/trasee/traseu-drobeta-turnu-severin